Probabil ca acest post se adreseaza in principal fetelor 
Un film destul de dragut. Nu senzational dar care n-are cum sa te dezamageasca. Sunt chestii reale de care te lovesti zi de zi… dar nu este banal… asa cum am crezut eu initial. N-o sa spun prea multe despre el pentru ca e mai bine sa-l vedeti. Chiar vi-l recomand.
In alta ordine de idei, eu in general nu ma pricep la barbati… da’ deloc. Uneori ma oripilez de gusturile femeilor in materie de barbati. Marea majoritate mi se par ridicoli si nu inteleg ce poate vedea o fata la un barbat ca Ethan Hawke de exemplu. Mie mi se pare hidos… sincer. Sunt putini actori despre care cred ca intr-adevar arata bine. De departe, cel mai tare mi se pare George Clooney… mi se pare genial. Nu neaparat ca interpretare sau ca talent actoricesc (desi nu e rau)… insa arata impecabil. Are o eleganta iesita din comun… de exemplu, in seria Ocean’s erau scene in care aparea in tricou, murdar, neingrijit. Pana si acolo mi se parea ca este elegant si cu o tinuta impecabila…
Nu stiu daca fetele inteleg ce vreau sa spun… dar sa nu-mi spuneti ca nu vi se pare CEL MAI MISTO barbat de la Hollywood…
Postat in filme | Etichetat george clooney, up in the air | 2 Comentarii »
V-am mai spus si cu alta ocazie, nu ma consider un cunoscator intr-ale modei. Ba din contra. Am insa un MARE avantaj, sunt barbat. Daca eram fata cred ca eram rasul curcilor pe strada. Asa, la baieti nu e foarte complicat, mai ales cand trebuie sa te imbraci elegant… ai o singura solutie. Pantofi, pantaloni, camasa, sacou, cravata… se stie. Culorile chiar sunt aceleasi care se purtau acum 60 de ani iar “croiala” este fix aceeasi.
Acum… sa va zic care-i treaba de fapt. Pe mine ma mai apuca din cand in cand sa ma imbrac business. La birou nu mai e obligatoriu (ca pe vremuri) dar eu am ramas cu sechele… si cum spuneam, o data, de doua ori pe saptamana, m-apuca sa-mi iau sacoul pe mine. Un amanunt foarte important, media de varsta in compania in care prestez nu cred ca depaseste 30 – 32 de ani… deci sunt oameni la care am pretentii… din toate punctele de vedere. Ei bine, nu exista o zi de la “bunul Dumnezeu” cum ar zice bunica, in care sa nu-mi zica unu’ “iar ai venit ma cu pantofi de manelist?”. Accept orice gluma pe seama mea mai putin comparatiile cu manelistii si cu poponarii. Asadar, va dati seama in ce hal ma enerveaza cand imi spune asta asa ceva.
Deci, nu e nevoie sa fii mare cunoscator intr-ale modei sa stii ca la costum si pantofi negrii, ciorapii albi sunt penibili. Nu trebuie sa fii Botezatu sa stii ca la costum nu poti purta pantofi cu talpa foarte inalta sau pantofi sport cu arici. Astfel, daca un manelist apare incaltat cu asa ceva, nu e problema mea frate. Sa fie sanatos… nu inseamna ca pantofii aia sunt de manelist.
Ma opresc aici ca nu vreau sa jignesc pe careva 
Postat in World | Etichetat moda | Lasă un comentariu »
Stiu, ce fac eu acum este apa de ploaie. Totusi, am convingerea ca daca as fi fost vreun soi de mogul l-as fi ajutat acum pe Daniel Raduta sa stranga suma de care are nevoie pentru a invinge leucemia…
Glumeam putin mai devreme cu oanaclara32 si-i spuneam, ironic evident, ca am aproximativ 6 cititori. Ei bine… pe cei 6 sau cati or fi, ii rog sa dea mai departe cazul lui Daniel. Este de-a dreptul terifiant. Imaginati-va ca unii oameni isi pun capat zilelor fara a avea vreun motiv serios. Omul asta… are toate motivele sa traiasca… are o viata in fata si totul depinde DOAR de o suma de bani. Bani, da. Este al naibii de trist ca viata unora dintre noi depinde uneori de BANI.
Daniele, repet, nu stiu cat de mult conteaza acest post insa daca vreodata, cumva, as afla ca s-au donat macar 2 euro datorita acestui text… m-as numi un “blogger” fericit.
Multa sanatate, Daniel. S-auzim de bine si ma rog la Dumnezeu (oricare ar fi El) sa am ocazia candva sa scriu ceva fericit pe tema asta…
Bafta ! Continuă să citeşti »
Postat in World | Etichetat daniel | 1 comentariu »
Azi am dat de un articol pe net care pe cat este de tragic, pe atat de amuzant.
Acum va dati seama, situatia in sine este tragica. Banuiesc ca pentru o fata e tragic sa-si vada iubitul murind in bratele ei. Insa circumstantele in care saracu’ baiat a murit mi se par cel putin hilare. Si la ce imaginatie bolnava am… imi vin in minte o mie de intrebari. N-o sa va arat o mie… dar macar cateva… poate ma lamuriti voi:
1. Ala avea 28 de ani si avea nevoie de viagra ? De doua pastile ? Nu era suficient ca tipa asta arata intr-un mare fel ? Concluzia… era un impotent. La f…t asta pana la omorat. Dar trebuie sa recunoastem ca si-a cautat-o cu lumanarea. Trebuia sa-l lase pe altu’ mai capabil. Ce mor eu pe astia care stiu ca nu-s in stare si tot se tin tari pe pozitii. E clar… omu’ daca a luat 2 viagra, stia ca fara… e mort oricum. Continuă să citeşti »
Postat in Bancuri, funny | Etichetat Bancuri, drama, funny | 6 Comentarii »
Recunosc ca n-am inteles-o pasta cu premiul sau “porunca” de dat mai departe pe blog… dar daca Gabi m-a nominalizat… ma supun. Normal. Adica… “cititorul nostru, stapanul nostru”
Asadar… iata despre ce este vorba:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la
cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si
autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un
link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest
post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List, astfel incat sa existe
o evidenta a fiecarui ins premiat.
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.
Il dau mai departe catre mielu, vio, machiaveliq, oanaclara32, Dianne.
Mult succes !
Postat in blogosfera | Etichetat premiu | 14 Comentarii »
Statea singur intr-o camera ce nu-i paruse nicicand mai mare si mai friguroasa. Intuneric. Intuneric bezna. Un telefon pus la incarcat si aruncat fara noima pe noptiera. Licaritul lui constant lumineaza ceasul de langa el… este oricum mult prea putin pentru a deslusi ora… si totusi, directia acelor de ceasornic pare sa fie cea corecta. Doar ele mai reusesc sa urmeze “lung-a timpului carare“. Desi lumina disparuse complet, miscarile lui erau scurte, rapide si foarte precise. Nu era nici greu… cu o mana tinea un cornet de hartie alba iar cu cealalta repeta la nesfarsit aceeasi miscare. Trecusera momente bune de cand statea asa… mancand seminte pe intuneric. Poate ca nu s-ar fi oprit insa cornetul se umpluse. Se ridica brusc… aprinse lumina si se opri langa cosul de gunoi cu intentia de a-si goli recipientul improvizat. Daca in lumea asta ar fi existat vreun robot programat sa sparga seminte… in mod cert ar fi fost invidios pe minutiozitatea gesturilor acestui tanar inchis in intrunericul ce-i domina camera. Si totusi, pentru un moment avu o ezitare. Golise cornetul si se uita adanc in el. Un zambet fortat ii aparu pe fata… era precum un copil dement ce tocmai s-a uitat la Harry Potter si astepta sa iasa de acolo te miri ce zane si printi. Continuă să citeşti »
Postat in de suflet | Etichetat povestea unui cornet de hartie, sad story | Lasă un comentariu »
Intai de toate, nu vreau sa ma streseze nimeni cu intrebari de genul: “cine a patit-o?”, “cand”, “a facut ceva pentru a se razbuna?” etc. Intamplarea mi-a ajuns la urechi intamplator… si nu fac decat sa v-o spun si voua pentru ca efectiv m-a cutremurat. Poate cineva va avea de invatat… poate ca unii se vor oripila… dar mi-o asum. Pot doar sa va garantez ca este caz real si nu este inflorit deloc…
———
In fata unui supermarket opreste o masina. La volan, o doamna. Langa ea, in masina, fiul ei… micut… 9-10 anisori. “Cobor sa cumpar ceva din magazin… te las in masina, sa nu faci prostii p-aici ca ma intorc repede”. Mama coboara… intra in magazin, isi face cumparaturile. Banuiesc ca n-a durat foarte mult din moment ce stia ca si-a lasat copilul singur. Se intoarce cu cumparaturile… ia copilul de unde nu-i. Va dati seama… panica. Cauta prin parcare, striga, urla… nici urma de copil. La 9 ani nu este suficient de mic incat sa umble ca nebunul prin parcare si sa nu stie ca trebuie sa se intoarca la masina. Adica vreau sa zic ca si pentru mama era evident ca ceva rau se intamplase. Suna repede la politie, il da disparut si incepe cautarea disperata. Nu pot decat sa-mi imaginez ce poate simti un parinte cand se simte vinovat pentru disparitia fulgeratoare a fiului… Continuă să citeşti »
Postat in World | Etichetat poveste socanta | 9 Comentarii »
Nu-mi amintesc sa va fi povestit cel mai tare moment pe care l-am trait in viata mea de licean. Va avertizez… nici in filmele lui Louis de Funes n-ati vazut o asemenea faza…
Mai intai, contextul. Clasa a X-a, clasa de mate-info, drept urmare 80 % baieti. Se stie, unde-s fete multe e cearta, unde-s baieti multi e distractie. Nu aveam clasa noastra… fiecare materie avea propriul laborator si noi eram nevoiti sa ne luam rucsacul si sa ne mutam dupa fiecare ora. Urma ora de istorie… extemporal. Pana aici nimic deosebit… dar n-ati facut inca cunostinta cu profa de istorie. Bercea- profesoara de istorie si directoare adjuncta in cardasie directa cu directoarea principala… un fel de Stalin/Hitler/Musolinni. Era sperietoarea liceului… iti dadea senzatia ca te urmareste pas cu pas… ca un vultur ce-si cauta prada. Era tot timpul atenta la ce se intampla in clasa desi la ea la ora parca eram toti batuti in cuie. Si totusi, laboratorul de istorie saracu’, d-ar fi avut el gura sa-i spuna sperietoarei toate fazele la care a fost martor… pana la BAC am fi fost exmatriculati fiecare de cate 2 ori in parte… Continuă să citeşti »
Postat in funny | Etichetat ani de liceu, funny | 4 Comentarii »
Cati dintre voi mai tineti minte ce senzatie ati avut cand ati tinut pentru prima oara in mana un telefon mobil? Mai tineti minte perioada aia, cand au inceput sa apara si pe la noi “celulare” ? Eram de-a dreptu’ fascinat… Tin minte ca-si luase var-miu asa ceva. Dupa aia isi mai luase un prieten un Ericsson care ne-a dat pe spate pe toti. Pe vremea aia daca celularul nu avea antena… erai praf. Eu eram micut p-atunci… dar nu pot sa uit cate talente isi dadeau aia mai mari care aveau telefoane mobile. Cum trageau ei de antena aia si raspundeau la celular… cred ca daca i-as revedea acum, m-as tavali de ras. Cred ca se intampla asta pe undeva prin ‘97, ‘98… nu mai tin minte exact. Continuă să citeşti »
Postat in World | Etichetat nokia, sony ericsson, telefoane mobile | 4 Comentarii »
